fbpx

Ambrozia aduce amenzi pentru cei care nu respectă legea

Campanie de stârpire a ambroziei la nivelul municipiului Oradea.

 

03 Septembrie 2018

16:19

Deoarece ambrozia este o plantă care dăunează persoanelor alergice, conducerea Municipiului Oradea va desfăşura şi în acest an activităţi de eliminare a acesteia.

Toate persoanele fizice și juridice care dețin terenuri (situate pe marginea drumurilor, a căilor ferate, pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ, alte terenuri neconstruite), fie în proprietate privată, fie în concesiune, inclusiv orădenii care locuiesc la bloc sau la casă, au obligația să deruleze acțiuni de combatere a plantelor cu caracter alergen, cu precădere a Ambroziei.

În vreme ce 70% din orădeni s-au conformat în ceea ce priveşte salubrizarea terenurilor, restul de 30% au fost nevoiţi să plătească amenzile aferente, care s-au ridicat la peste 300.000 lei, în total.

Poliția Locală va continua verificarea îndeplinirii acestei prevederi legale, iar cei care nu se vor supune riscă amenzi între 200 – 5.000 de lei.

Mai mult despre ambrozie și efectele nocive ale acestei plante puteți citi dând click AICI.

Paula Dreve

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *