fbpx

Copilaș de un an și 2 luni, blocat în casă, salvat de pompierii orădeni! VIDEO

isu crisana Se mai întâmplă, uneori! 

 

09 Iunie 2016

17:10

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au fost solicitați chiar ieri dimineață, 08 Iunie 2016, pentru a acorda ajutor unui băiețel de un an și două luni, din Oradea, deoarece, după ce bunica lui a ieșit pe casa scării, copilașul s-a blocat singur în apartament. 

Luptătorii cu focul s-au deplasat de îndată pe strada Theodor Aman și au intrat, cu ajutorul scării culisante, în  balconul apartamentului situat la etajul III al blocului.

Din fericire, tânărul suflet era în siguranță, pompierii reușind, în aproximativ 10 minute de la primirea apelului către 112, să îl redea teafăr familiei îngrijorate.

Pentru a evita astfel de situații, asigurați-vă că aveți un rând de chei mereu la voi și, pe cât posibil, nu îi lăsați nesupravegheați pe cei mici!

 

Ciprian Costa