fbpx

FC Bihor a egalat cu FC Arges

fc bihorFC Bihor a terminat la egalitate jocul pe care l-a susținut în deplasare, la Pitești, în cadrul etapei a XXIII-a a ligii secunde.

 

27 Aprilie 2013

17:02

Orădenii au remizat cu scorul de 2-2, după ce la pauză gazdele conduceau cu 2-1.

Dacă în prima repriză situația din teren a fost ceva mai echilibrată, în schimb, în partea a doua, FC Bihor a controlat jocul, pe lângă golul al doilea și creat și alte ocazii, pe care le-a ratat însă.

Reușitele partidei au purtat semnătura doar a doi jucători, Dulcea de la gazde și Mărkuș de la FC Bihor, fiecare înscriind câte o dublă.

În minutul 7, FC Argeş a beneficiat de o lovitură liberă indirectă din numai 6 metri. În urma ei, după ce Al. Popa a mișcat balonul, Dulcea a reuşit să trimită mingea pe sub zid şi să deschidă scorul.

În minutul 20, în schimb, s-a restabilit egalitatea, după ce Mărkuş a înscris cu capul după o centrare primită din partea dreaptă de la Florean.

Până la pauză s-a mai marcat un gol, dar reușit tot de gazde, după ce în minutul 24, în urma unui atac al piteştenilor purtat pe partea stângă, mingea a fost centrată în 6 metri de unde acelaşi Dulcea a pus latul şi a înscris.

După reluare, în minutul 48, FC Bihor a reușit să restabilească egalitatea. Petrovic l-a faultat în careu pe Bud şi s-a dictat penalty. A transformat Mărkuș, reuşind, astfel, şi el dubla.

A fost o primă repriză mai slabă. Din păcate am început din nou cu un handicap de un gol, după ce gazdele au marcat după o lovitură liberă indirectă din careu, în minutul 7. Am reușit să revenim, dar apoi pe fondul unei neatenții generale am primit golul doi. În repriza a doua am dominat tot jocul, dar deși ne-am creat multe ocazii nu am reușit să mai înscriem decât o dată prin Mărkuș, din penalti

a declarat, la final, antrenorul Marian Pană.

Tehnicianul formației FC Bihor a utilizat în acest meci echipa: A. Popescu – Fl. Pop, Țoca (min. 45 Tîrnăcop), Tânc, Vădrariu – Vasilache, M. Popa, Fl. Lazăr (cpt.), Florean (min. 85 Sorian) – Mărkuş (min. 90 Pușcaș) și Bud.

 

Florin Mihalca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *