fbpx

Incintele subterane pentru deșeuri, un vis împlinit pentru Oradea. FOTO

oradea 2016În sfârșit, în sfârșit! 

 

04 August 2016

15:56

Treceți ziua de 04 August 2016 în calendar drept „ziua intrării orașului Oradea în rând cu civilizația”.

Din fericire, astăzi s-a început montarea incintelor subterane pentru colectarea deșeurilor menajere pe străzile Aluminei colț cu strada Carpați; Aluminei colț cu Sfântul Apostol Andrei (lângă biserică) și zona străzilor Xenopol – D. Pompiliu.

S-a început cu trei, dar se vor monta a zece astfel de platforme, și anume pe străzile Aleea Călinului – 5/7, Leonardo da Vinci – 24B, Leonardo da Vinci – 33, Leonardo da Vinci – 11, Aleea Peneş Curcanul – 24 (două incinte), Aleea Zidarilor – 2, D. Pompeiu – 7, Aluminei – 2, Aluminei – 7. 

Valoarea totală a acestei investiţii este de 627.065 lei (inclusiv TVA) şi cuprinde realizarea a 10 platforme subterane cuprinzând 40 de containere metalice de colectare a deşeurilor, platforme care vor fi amenajate în 10 amplasamente din oraş.

Investițiile se fac din banii RER în baza celor asumate de compania de salubrizare atunci când a semnat prelungirea cu patru ani a contractului deținut cu Primăria Oradea. În documentele parafate, municipalitatea a solicitat RER efectuarea unor investiții de 850.000 Euro, fără TVA, bani investiți acum și în amenajarea acestui modern mod de colectare a gunoaielor.

Acest sistem subteran are o dată un avantaj de ordin estetic, în sensul că incintele pentru gunoi nu vor mai fi la vedere, iar apoi un avantaj olfactiv, al lipsei mirosului urât, întrucât acest contaniere subterane sunt închise etanş.

transmite Mircea Stejerean, şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Oradea.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

oradea 2016

mircea stejerean

montare platforma deseuri