fbpx

Preselectie pentru Concursul Folcloric „Mandru-i cantecu-n Bihor”

mandru-i cantecu in bihor preselectieFestivalul – concurs de folclor „Mândru-i cântecu-n Bihor” pe ultima sută de metri.

 

08 Aprilie 2014

11:20

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor se pregătește de ediția cu numărul XXXVII a concursului de interpretare folclorică „Mândru-i cântecu-n Bihor”, ce va avea loc între 16 – 18 Mai a.c. în Parcul Bălcescu.

În acest sens instituția anunță organizerea preselecției de concurenți în data de 29 Aprilie a.c., orele 16:00, la sediul din Piața 1 Decembrie.

La concurs pot participa artişti amatori, vocali și instrumentiști care au vârsta cuprinsă între 15 – 30 de ani. Soliștii vocali vor prezenta o piesă doinită (doină, baladă, colindă, bocet etc, din repertoriul Elisabetei Pavel, Sofia Popa, Florica Ungur, Florica Bradu, Florica Duma, Florica Zaha, Leontin Ciucur, Maria Sidea, Viorica Flintașu sau Cornel Borza) fără acompaniament, și un cântec de joc, specific zonei Bihorului. Soliștii instrumentisti vor prezenta două piese de joc.

Interpretarea, prezența scenică dar și costumele vor avea un aport important în cadrul calificărilor. Informații suplimentare despre această inițiativă puteți obține apelând 0259. 413.922 sau trimițând un e-mail adresei: centrul.cultural.bihor@gmail.com Persoană de contact Aurel Moț.

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *