fbpx

Untold nu a ezitat să ne surprindă nici la ediția aniversară!

Cel mai așteptat eveniment al anului din România a avut toate ingredientele!

 

07 August 2019

09:00

Prima zi a  debutat cu prezența unor nume precum James Arthur, W&W, Tujamo, dar și tiroul  , , 3 Are Legend”, format din Steve Aoki, Dimitri Vegas și Like Mike. Steve Aoki a fost cel care a închis ziua 1. De evidențiat este și faptul că Tujamo a fost prezent până acum la toate edițiile Untold de până acum, festival la care el a crescut vizibil în ochii publicului de la an la an. Pe celelalte scene mai frecventate de către spectatori, Galaxy și Alchemy, au luat parte artiști prec um Grasu XXL, Oxia, Șatra B.E.N.Z. sau Roni Size. De menționat este faptul că pentru cei ce au călătorit din Oradea către festival chiar în prima zi a acestuia, au întâmpinat dificultăți și au petrecut în trafic în jur de 5-6 ore din cauza unor accidente și blocaje rutiere.

În ziua 2, cel mai vehiculat nume a fost fără doar și poate cel al lui Armin Van Buuren, artist ce an de an a surprins publicul cu seturi lungi și energice până în zori de zi. Acesta nu a dezamăgit nici în acest an. Fiind un festival îndrăgit de către acesta, Armin a pus în scenă un show special pentru această ediție, deschizând show-ul cu orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, având ulterior invitați speciali precum Josh Cumbee, Jordan Shaw și Sam Martin. Ploaia nu i-a oprit pe cei ce îndrăgesc ceea ce face Armin să stea până la finalul spectacolului, fiindu-i cerută și repunerea în scenă.

Timmy Trumpet a știut cum să își facă simțită prezența în aceeași zi prin energia cu care acesta s-a mișcat pe scenă, folosirea trompetei și interacționarea cu publicul. Acesta a încheiat recitalul cu un mix al piesei ,,Shadow of the day” a trupei Linkin Park, artificiile ieșind nu numai în jurul scenei, dar și din trompeta acestuia.

Subcarpați au avut și ei un recital pe măsură, având numeroși invitați speciali pe scenă ce au inclus diferite instrumente din folclorul Românesc, un cor de bărbați din Maramureș și influențe aromâne.

Stormzy s-a aflat pentru prima dată în România. Rapperul Britanic a fost headliner în acest an la celebrul festival Glastonbury, unde a avut un public de aproximativ 100.000 de oameni. Acesta a interpretat hituri precum ,,Shut up”, ,,Vossi Bop” sau ,,Big for your boots”.

 

Legendarul Busta Rhymes a urcat pe scenă după Stormzy, fiind primit de un public pe măsură. ,,Ante up”, ,,Break ya neck” sau ,,Put your hands where my eyes can see”. Pe celelalte scene au avut concerte artiști precum Solomun, Borgore sau Elax.

Day 3 s-a bucurat de prezența unor artiști pre cum Bastille, ATB, Don Diablo, Danny Avila & Flying steps sau Fedde Le Grand. Pe celelalte scene au putut fi urmărite nume precum Paul Laklbrenner, Spike sau Congo Natty.

Showul lui Danny Avila and Flying Steps a fost unul pus în scenă în premieră mondială, acesta spunând că a lucrat la acest show timp de 6 luni.

 

Două momente din setul lui Don Diablo au fost cu adevărat speciale, ajungând la sufletul celor prezenți. Acesta a cerut publicului să își aprindă luminile de la telefoane sau brichete și să le pună în aer, între timp ce pe ecrane era afișată poza Alexandrei, victima teribilei crime din Caracal. Acesta a mai mixat în aceeași seară și piesa ,,Hai acasă” de la Gil Dobrică.

Ultima zi a fost una cu nume grele din industria muzicală. David Guetta, Tinie Tempah, Martin Garrix, Ummet Ozcan și Robbie Williams au urcat pe Main Stage. Pe celelalte scene au urcat nume precum Paraziții, Dub FX, Andy C, Macanache sau Dannic.

Tinie Tempah a ,,încălzit” publicul ce urma să rămână pe stadion pentru show-ul lui Robbie Wiliiams cu piese precum ,,Written in the stars” sau ,,Pass out”.

 

 

 

Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai lumii a reușit performanța să umple până la refuz Cluj Arena. Spectacolul acestuia a inclus dansatoare, backing vocals, recuzită, trupă live și momente surpriză. Printre momente s-a numărat aducerea pe scenă a unei domnișoare prezente în public, dedicându-i piesa ,,Somethin stupid”.

Un alt moment memorabil a fost atunci când acesta l-a chemat pe scenă pe tatăl său, alături de care a interpretat piesa ,,Sweet Caroline. Robbie Williams a încheiat show-ul cu celebra piesă a lui Frank Sinatra, ,,My Way”. Acesta a putu fi zărit ulterior distrându-se lângă scenă pe muzica lui David Guetta, ulterior la scena Alchemy.

David Guetta, Martin Garrix și Ummet Ozcan au fost cei ce pe rând au încântat publicul în final de festival, totul fiind încheiat cu un memorabil foc de artificii. Chiar dacă pe main stage totul era gata în spre dimineață, lumea petrecea încă într-un număr mare la scenele mai mici.

Scena ce avea numele de ,,Nostalgia” este una ce a rămas tuturor întipărită în minte. Acolo noapte de noapte au răsunat în difuzoare hituri din toate timpurile, atât din muzica românească, precum și din cea internațională, adunând in fața acesteia un public neîncăpător.

În concluzie, Untold 2019 a fost o ediție de care ne vom aminti o bună parte de timp, cu o organizare excelentă și cu inițiative de preluat și în alte locuri din lume. Lumea se poate înregistra deja pe aplicația oficială sau pe site-ul oficial pentru a fi la curent cu punerea în vânzare a biletelor pentru ediția din 2020!

Sergiu Vicaș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *