fbpx

10 calitati care te fac mai placut in societate

fericit mana desen sursa foto conquistacoach punct comTuturor ne place să fim apreciați de cei din jurul nostru dar, oare, care sunt calitățile care îi determină pe ceilalți să ne placă?!

 

08 Iulie 2014

18:11

Fiecare suntem conștienți că unii oameni sunt mai plăcuți decât alții. Chiar dacă, în principiu, trăsăturile fizice pot diferenția individizii, iată că sunt și o serie de atuuri care ne pot face mai mult sau mai puțin plăcuți.

Haideți să enumerăm câteva din atitudinile pozitive pe care fiecare dintre noi le putem adopta:

  1. optimismul. O persoană cu o gândire pozitivă, chiar dacă se confruntă cu o serie de dificultăți, are toate șansele de a depăși mai repede și mai ușor problemele. Tuturor ne plac învingătorii, nu?!
  2. zâmbetul. Un zâmbet poate face diferența. Gândiți-vă dacă vouă vă plac fețele încruntate sau cele senine? Fiți ceea ce vă place să vedeți, chiar dacă e solicitant până vă obișnuiți să zâmbiți în ciuda unei zile ploioase.
  3. starea de bine. Oamenii plăcuți îți dau constant o stare de bine. Cui îi place să stea lângă un om încărcat negativ, care nu face altceva decât să se plângă și să răbufnească în ceilalți. Așadar, simți-vă bine și faceți-i și pe ceilalți să se simtă bine.
  4. generozitate. A fi generos este o mare virtute. Mulți ne plângem că nu avem, nu avem bani, nu avem fericire, nu avem succes, uitând de fapt că avem sănătate, că avem o casă, că putem munci, că ne putem face totul pentru a trăi, inclusiv ca să putem oferi și celorlalți mai puțin avuți.
  5. bunele maniere. Politețea este una dintre cele mai frumoase și apreciate calități. Câtă stare de bine îți lasă o persoană manierată, care știe să ofere respect atunci când interacționează cu ceilalți. Nu e deloc greu în a spune „bună ziua”, „mulțumesc”, „o zi bună”, „permiteți-mi să vă ajut”, „cu ce vă pot fi de folos”, iar lista poate continua. Includeți în vocabularul și comportamentul vostru respectul, iar rezultatele vă vor uimi.
  6. ascultarea. Cui nu-i plac oamenii care știu asculta și nu te întrerup la fiecare a doua vorbă?! Capacitatea de a-i asculta pe ceilalți, chiar dacă nu o avem, o putem dobândi. În primul rând trebuie să devenim conștienți de scop și apoi să așteptăm ca interlocutorul nostru să își încheie ideea. La final, nu doar că vei putea oferi un răspuns mai bun, dar vei fi și mai mulțumit de tine.
  7. pasiunea. Acele persoane care ne plac sunt, de cele mai multe ori, pline de pasiune. Iubesc ceea ce fac și nu se sfiesc în a transmite și arăta lumii pasiunea din ei. Îndrăzniți și voi. Eliberați-vă de constrângerile actuale și trăiți așa cum simțiți.
  8. deschiderea. Oamenii pe care îi placem sunt foarte deschiși și, culmea, tocmai această deschidere a lor ne determină să îi apreciem. De ce? Pentru că fiind deschis ai puterea de a-i accepta pe ceilalți așa cum sunt și de a le fi alături fără a-i judeca sau condamna. Mai mult, sunt dezvoltați personal, profesional și spiritual pentru că sunt deschiși noului și conștientizează că întotdeauna, indiferent de vârstă, putem fi mai buni.
  9. aprecierea. Uitați-vă la cei care au o imagine bună în ochii voștri și gândiți-vă cât de mult vă plac tocmai pentru că știu aprecia. Nu rareori se întâmplă ca, din varii motive, să uităm să apreciem și să ne apreciem. Persoanele plăcute sunt conștiente de ceea ce sunt și au, se bucură și apreciază. Începeți și voi să fiți la fel.
  10. mulțumirea. Vouă vă plac oamenii nemulțumiți? Mulțumirea, recunonștința, sunt elementele care dau putere individului să fie mai bun, mai plăcut și mult mai acceptat de ceilalți. Având o stare de mulțumire interioară, vei fi conștient de valorile tale, inclusiv de minusuri. Astfel, nu mai ai nevoie de nimic de la ceilalți, știind că poți obține totul de la tine însuți.

Acum, gândiți-vă la acei oameni care vă plac și care pur și simplu vă dau o stare de bine atunci când îi întâlniți. Și, dacă tot vă face plăcere să le fiți alături, încercați să fiți și voi la fel, să creșteți acele valori frumoase și în suflete voastre.

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *