fbpx

Judecându-i pe ceilalți ne auto-îmbolnăvim!

sursa foto: gladlylistening.wordpress.com

sursa foto: gladlylistening.wordpress.com

O viață echilibrată presupune și să-ți vezi de treabă!

 

07 Martie 2015

14:14

Unul dintre cele mai vicioase obiceiuri pe care le moștenim este cel de a judeca.

De când suntem mici, suntem crescuți într-o lume în care îi judecăm pe cei cu care interacționăm. Hilar este faptul că învățăm să judecăm acțiunile celorlalți fără a ține cont de faptul că noi înșine suntem imperfecți, că suntem judecați la rândul nostru și fără a mai lua în considerare faptul că ne facem rău.

Este foarte important să înțelegem că ceilalți sunt numaidecât oglinzi ale noastre. E momentul să deveniți conștienți că ceea ce vedeți în restul semenilor zace în voi. Dacă veți spune despre ceilalți că sunt frumoși, veți face asta pentru că în voi sălășluiește frumusețea. Dacă veți spune că sunt urâți, răi, nesimțiți, comozi, indiferenți, lași, puternici, egoiști… la fel.

Comportamentele pe care le vedem și judecăm în ceilalți sunt comportamente pe care noi le avem și pe care unii le manifestăm în mod conștient sau inconștient.

Chiar dacă este nociv, actul de a judeca te ajută, de fapt, să te vezi pe tine însuți. Principiul este simplu: nu ai cum vorbi despre ce gust are mierea, piperul sau ananasul dacă n-ai mâncat în viața ta, dacă niciodată nu ai luat contact cu aceste alimente.

Așa e și cu ceilalți. În loc să te înfurii, să refuzi și să te încarci negativ, e mai bine să începi o perioadă de auto-observație în care să îți identifici propriul comportament și judecăți. Fii atent la ce vezi în ceilalți și deschis să identifici aceleași caracteristici în tine, dar și să le vindeci, să te eliberezi de ele.

După ce te vei vindeca și elibera de ele, chiar dacă le vei mai vedea în restul oamenilor nu vor mai fi deranjante și nici nu îi vei mai judeca pentru că vei ști că sunt rezultatul unor programe mentale negative de care ei nu au devenit încă conștienți. Culmea, mai repede îți vei dori să îi ajuți decât să îi mai judeci.

Judecata este nocivă pentru că:

  • te distanțează de tine însuți
  • te consumă de energie în mod inutil
  • te angrenează negativ
  • îți provoacă stări neplăcute
  • îți răpește din timpul pe care ar trebui să ți-l dedici ție
  • te ține într-un cerc vicios care nu te ajută să te dezvolți personal (inclusiv sufletește)
  • în mintea și inima ta se formează o moară care mereu macină lucruri negative despre ceilalți
  • nu te mai poți bucura de micile bucurii ale vieții, fiind mult prea acaparat de cele rele ale altora
  • este caracteristica oamenilor slabi, care nu au curajul de a se privi pe ei însuși, de a se accepta și evolua

În Statele Unite ale Americii este foarte des utilizat un dicton, și anume „Live and let live!”. O traducere scurtă și pe înțelesul tuturor ar fi „Trăiește și lasă-i să trăiască!”.

Această expresie este sintagma unei vieți reușite și care te îndeamnă să îți vezi de propria ogradă și să nu te mai îngrijești de a vecinului. Oferă-le semenilor tăi ajutorul, dar fără a-i judeca și condamna pentru cum sunt și ceea ce sunt. Fii mereu conștient că fiecare dintre noi ne aflăm în anumite situații și nu suntem conștienți.

Există un moment potrivit pentru orice, iar acesta este momentul tău să începi să „live and let live”!

 

Ioana Mădălina Ștefănică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *