fbpx

Trupele de băieți care, în 2000, au cucerit lumea muzicală și inimile fanelor. VIDEO

sursa foto: infomusic.ro

sursa foto: infomusic.ro

La începutul anilor 2000, trupele de băieți făceau legea în topurile muzicale!

 

14 Martie 2015

18:30

Cine nu își mai aduce aminte de 3 Sud Est și al lor „Ai plecat”, clipul piesei fiind primul vizonat pe AtomicTv! 🙂

Trupa constănţeană, abordând un stil pop dance, înființată de Laurenţiu Duţă, alături de Mihai Budeanu și Viorel Şipoş, a fost promotoarea curentului de „boy band” în România.

Piese ca „Amintirile”, „De ziua ta”, „Clipe” sau „Te voi pierde” i-au propulsat pe cei trei în topul preferințelor de la acea vreme.

Ei și-au anunțat despărțirea în anul 2008, însă la începutul lui 2014 s-au reunit și au adus în atenția publicului „Emoții”, un single care s-a bucurat de succes, semn că fanii nu i-au uitat! Mai mult, ei au fost invitați speciali în cadrul Toamnei Orădene 2014. Fotografii regăsiți AICI.

 

Backstreet Boys e, probabil, cea mai cunoscută trupă de băieți, pe plan internațional, din acea perioadă.

Cei cinci membri ai formației americane au înnebunit fanele din toată lumea, iar piesele lor s-au clasat pe primul loc în topurile muzicale încă de la lansare.

„Quit playing games (with my heart)”, „Everybody”, „As long as you love me” sau „Show me the meaning of being lonely” răsunau pe toate posturile de radio și erau fredonate de milioanele de fani din întreaga lume.

După câteva despărțiri și reveniri, trupa încă are activitate, însă succesul lor nu mai e același.

Vă invit să ne aducem aminte împreună de două dintre piesele ce făceau furori la vremea aceea! Enjoy!

 

Ioana Cuibuș



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *