Ambasadorul Macedoniei a vizitat Bihorul
Instituția Prefectului de Bihor a primit vizita protocolară a Ambasadorului Macedoniei.
16 Mai 2013
09:46
Ieri, 15 Mai 2013, județul nostru a avut un oaspete de seamă, și anume Ambasadorul Republicii Macedonia la București, dr. Pande Lazarevski.
În cadrul vizitei protocolare, Excelența Sa s-a întâlnit cu prefectul, Claudiu Pop, cu Președintele Consiliului Județean, Cornel Popa, cu primarul, Ilie Bolojan dar și cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie Bihor, Ioan Micula.
Întâlnirea a constituit un bun prilej de a vorbi despre:
- Republica Macedonia
- Oportunităţi comerciale bilaterale pentru investitorii din Republica Macedonia în România, precum şi pentru investitorii români în Republica Macedonia
- Înfrăţirea unor oraşe din România cu oraşe din Republica Macedonia
- Cooperare academică prin schimburi de studenţi şi cadre didactice, precum şi proiecte de cercetare
Mai mult în luna Iunie a acestui an se va organiza și o întâlnire între Camerele de Comerț ale României și Macedoniei în vederea stimulării colaborărilor economice între cele două state, și implicit a investițiilor.
Ioana Mădălina Ștefănică