fbpx

Ce sunt mantrele?! Rolul și puterea lor.

sursa foto: realmagick.com

sursa foto: realmagick.com

Încă un articol de spiritualitate pentru tine.

 

28 Decembrie 2015

19:59

Cuvântul „mantra se compune din două silabe sanscrite: „man”, care înseamnă „minte”, și „-tra”, care înseamnă „a curăța”.

Cele două silabe traduse împreună înseamnă oarecum „curățarea minții/focusarea minții”. O mantră bine aleasă ne poate schimba/curăța starea sufletească, chiar și caracterul. Mantrele ne permit să ajungem în adâncul sufletului nostru, ne ajută să ne deschidem atât față de noi înșine cât și față de Creatorul nostru.

Mantrele sunt obiectul meditațiilor. Meditațiile cu mantre se bazează pe puterea cuvintelor, fac legătura dintre lumea noastră interioară și cea exterioară, și au un efect foarte puternic asupra noastră. Indiferent de sensul cuvintelor, tradiția spune că mantrele sunt energii concentrate într-o vibrație a unui sunet, care poartă amprentele unor energii foarte speciale. Mantrele pot fi sunete, gânduri, cuvinte, revelații ale conștiinței care provin de la marii înțelepți în starea lor de samadhi (starea glorioasă şi stadiul final al oricărei căi spirituale autentice).

Ele pot fi însoțite de o melodie (chanting, încântații), pot fi rostite și repetate cu voce tare (japa), sau pot fi rostite doar mental, cu pauze de conștientizare (meditație). Sunt mantre care pot fi exersate fără inițieri sau reguli, dar există, de asemenea, unele care necesită respectarea unor reguli atunci când sunt aplicate. Există mantre personalizate (recomandate de guru), care sunt secrete și servesc dezvoltării individuale.

Scrierile spun că forma reală a unei mantre este diferită față de cum apare ea scrisă, accentul se pune mai mult pe nada, care înseamnă sunet pur, nemuritor, etern. În timpul exercițiului, sunetul mantrei devine tot mai fin și mai silențioas, iar în cele din urmă nu mai e nici vibratie, nici sunet, ci devine nada (sunetul care nu are sunet) care îți umple sufletul cu bucurie. În așa fel au fost descrise experiențele acelor oameni care au auzit pentru prima dată o mantra.

Meditația contribuie la activarea energiilor noastre ascunse și a forței noastre interioare ajutând la eliminarea blocajelor energetice, vindecă și echilibrează chakrele, ne întinerește, ne stimulează puterea de autovindecare și ne sporește intuiția.

Ca să asculți mantre nu trebuie sa fii buddhist, trebuie doar să fii deschis și receptiv la schimbare, la iubire, la recunoștință, lucruri pe care meditația poate să le pornească în tine. 

Un exemplu de mantra, o puteți asculta mai jos, iar traducere este: 

  • „Om” este o binecuvântare, ne ajută să atingem perfecțiunea în practica generozității,
  • „Ma” ne ajută să atingem perfecțiunea în practicarea eticii pure, și
  • „-Ni” ne ajută atingem perfecțiunea în practica toleranței și răbdării,
  • „Pad”, a patra silabă, ne ajută să ne atingem perfecțiunea în practica perseverenței,
  • „-Me” ne ajută să atingem perfecțiunea în practica concentrării, și
  • „Hum” , ultima silabă, ne ajută atingem perfecțiunea în practica înțelepciunii

Vino și tu la cursurile de yoga din Oradea. Pentru mai multe detalii apelează 0742. 921. 389.

Renata Coznici

Instructor autorizat de Yoga

renata coznici

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *